joi, februarie 09, 2012

Călătoriile în timp sunt posibile

Iată că a venit timpul să scoatem, ca un ghiocel al progresului, capul de sub mantia grea, maro şi urât mirositoare a ignoranţei.

Călătoriile în timp tocmai au devenit posibile.

Agenţia naţională, CFR, merită toţi laurii acestei victorii răsunătoare a stiinţei şi tehnicii autohtone.
Modul de prezentare a fost cât se poate de inedit. Sub pretextul unei banale călătorii cu trenul
-de fapt, 2 trenuri ce au rămas blocate în zăpadă –
 de la Galaţi la Bucureşti, respectiv Braşov, călătorii au experimentat 60 de ore din era glaciară. Trecerea a fost treptată.

Întâi a fost experimentat haosul evului mediu, odată cu declanşarea panicii datorită blocării, în zăpadă; apoi epoca de piatră când trenurile au rămas fără combustibil – adică lipsa focului;
şi-n cele din urmă, epoca gheţii, când toată suflarea a îngheţat.

Privind retrospectiv, pasagerii, deşi atunci au fost terifiaţi, acum sunt extaziaţi de toată această experienţă. Vor în fel şi chip să mulţumească conducerii CFR. Poate ar trebuie ascunse toate obiectele contondente.

Ba mai mult, reprezentaţii CFR, declară, şi aici chiar nu inventez eu:Nu percepem bani în plus."
O, ce ţară minunată avem.

4 comentarii:

  1. Pentru „Nu percepem bani în plus" ar trebui daţi în judecată pentru "sechestrare de persoane"!

    RăspundețiȘtergere
  2. Zamfir are dreptate, oare ce forţă majoră pate invoca incompetenţa?

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai ce nu e posibil la noi?!?
    M-am bucurat sa fim impreuna intr-un Blog and roll cu cifra rotunda. Spor!

    RăspundețiȘtergere